Am trecut recent printr-un episod destul de interesant. Am început să caut o casă pe la țară, unde aș vrea eu să-mi fac un mic atelier. Am eu niște planuri de viitor și la oraș e greu. Prețurile pentru case sunt exagerate iar agitația de aici nu m-ar avantaja. Am zis să caut ceva în Mehedinți la mine, la 20-30 de kilometri de oraș. Ei bine, haideți să vă povestesc cum am ajuns la concluzia că a cumpăra o casă la țară în Mehedinți ar fi o mare porcărie. Am început să caut așadar case de vânzare prin Mehedinți.
Am găsit numai cocioabe supraevaluate. Case din pământ, pentru care moștenitorii vor minim 12.000 de euro. M-a umflat și râsul. Eu îi înțeleg, dacă le-ar vinde la prețul normal adică 2-3 mii de euro, cu ce și-ar mai lua BMW cu care să se rupă în bășini oltenești pe la Severin? Încearcă și ei, căci de vândut la prețurile astea absolut imbecile, nu văd mare viitor. Am încercat să discut cu vreo câțiva, să vedem dacă ne-am putea înțelege. Am vrut să văd dacă-i pot face să priceapă că mai bine vând la un preț real decât deloc. Ce credeți fraților? N-am avut cu cine să înțeleg, din contră. Mulți dintre acești moștenitori de cocioabe au început să mă insulte, să mă jignească, să mă umilească spunându-mi că ei cer cât vrea pula lor pentru acele case, și că eu sunt sărac. Da frate, eu sunt sărac dacă nu sunt de acord cu păcăleala ta?
Când am văzut cu ce fel de oameni am de-a face, după 2-3 încercări soldate cu aceleași aroganțe de puțoi terminat, în mare căutare de sursă de venit pentru BMW, am lăsat-o baltă. Mă piș pe ea de Oltenie și pe cocioabele supraevaluate ale lor, și-mi caut eu casă în Banat unde cocălăreala nu există, unde oamenii au bun simț și rațiune.
