Skip to content

Blogul lui Andrei

Cu subiect si predicat

Menu
  • De prin lume adunate
  • Lumea lui Alex
  • Tehnologie
  • Contact
  • Diverse
  • Tehnologie
Menu
plasa

Ciuma dă cu plasa și trece mai departe

Posted on November 16, 2018

Băi fraților, aseară în timp ce mă mergeam prin oraș, trece pe lângă mine o femeie cam pe la 40-45 de ani, cu 3 plase în mâna stângă. Eram amândoi pe trotuar, ea venea din față pe stânga mea. Evident, cum trotuarul era îngust nu aveam loc toți trei acolo. Toți trei adică eu, ea și plasele ei ținute în mâna stângă, plase care ocupau deja jumătate de trotuar. Am zis să fiu domn, să îi fac loc să treacă așa că dintre noi doi, singurul care a făcut un efort pentru rezolvarea problemei am fost eu, care m-am pus în dungă pe bordură. Nu puteam coborî întrucât după bordură era o mașină parcată.

Evident, din moment ce scârba nu a făcut niciun gest să se mai adune un pic cu boarfele ei, tot m-a lovit peste picioare cu plasele. Băi dar a dat, nu glumă. Sper că avea măcar un carton cu ouă în plasele alea. Și a trecut mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nici tu scuze, nici măcar să se uite înapoi.

Da frate, cotoroanța a dat cu plasele peste mine și a trecut mai departe fără să schițeze niciun gest. Mi-e scârbă frate de asemenea oameni. Acum când mă gândesc, îmi pare rău că m-am chinuit să-i fac loc pe trotuar. Trebuia să continui drumul, să-mi țin banda mai pe românește și să-i fut câteva picioare în plasele alea așa cum merita defapt. Nesimțirea sufocă România fraților. Mă disperă genul ăsta de oameni care au uitat să mulțumească. La fel ca pe proastele cărora le ții ușa când intri în magazin și nu zic mulțumesc. Păi să nu le fuți tu o ușă în nas a doua oară când le prinzi?

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Contact/Publicitate

  • Contact

De retinut!!!

mafia

Arhiva

Categorii

  • De prin lume adunate (18)
  • Diverse (378)
  • Lumea lui Alex (826)
  • Rautacisme (68)
  • Tehnologie (28)
  • Uncategorized (4)

Recomand

Cricul.ro

Revista Presei

Blog de pescuit

Alex Ciocan

©2023 Blogul lui Andrei | Design: Newspaperly WordPress Theme