Din cele mai vechi timpuri, copiii care au avut parte de o educație normală, au fost învățați în familie un lucru destul de corect: nu haina face omul. Ei bine, iată-ne în anul 2018 cum o formație de muzică propovăduiește ideea că ieși în față cu adidașii, o piesă care ajunge evident în Trending ca orice porcărie de proastă calitate lansată în România și care reușește să strângă până acum aproape 5 milioane de vizualizări.
Dar e ok, corespunde cu mizeriile apărute frecvent în acea secțiune, cu youtuberii lipsiți de personalitate care din cauza faptului că au strâns milioane de abonați de-a lungul timpului, se bucură de o audiență mai puțin selectă dar care aduce vizualizările necesare unui astfel de salt. Și îți dai seama ce fel de viitor o să aibă țara asta dacă din spate vin oameni care au impresia că ieși în față cu adidașii.
Pe lângă faptul că subiectul în sine este ridicol de pueril și penibil, mai este adus în prim plan și de niște oameni care nu au nicio treabă cu muzica. Atât autotune nici puștanii care s-au aciuit în gang-uri nu bagă.
Probabil peste vreo 5-10 ani, cei care au reale calități vocale vor ajunge să spele pe jos la KFC, în timp ce niște afoni buni la informatică vor rupe radiourile din România.
Nu știu fraților ce se întâmplă cu țara asta dar clar lucrurile nu se îndreaptă către ce trebuie. Normalitatea devine anormalitate iar noi cei care mai avem un pic de materie cenușie ne vom face bagajele și vom pleca dintr-o țară în care proștii fac legea, dintr-o țară în care proștii sunt majoritari.