Al treilea si cel mai mic grad al rangurilor din Biserica Ortodoxa ii revine diaconului, acesta fii pozitionat dupa episcop, respectiv preot. Originea acestui cuvant este greaca, διάκονος insemnand servitor, acea persoana care ajuta la masa in primele comunitati crestine. In prezent, diaconul este mana dreapta a preotului si a episcopului in efectuarea slujbelor, ajutand la savarsirea sfintelor taine. Chiar si asa, diaconului nu ii revine puterea de a savarsi slujbele in mod individual.
Primind binecuvantarea preotului sau a episcopului, diaconul dirijeaza enoriasii prezenti in rugaciunile colective si citeste din Sfanta Scriptura atunci cand este momentul. Mai mult, el se ocupa de amenajarea necesara in timpul slujirilor publice si le atrage atentia credinciosilor la momentele cheie.
De asemenea, diaconul se mai poate implica si in alte aspecte legate de viata Bisericii. De fiecare data insa va primi binecuvantarea preotului sau episcopului sau.
Un diacon poate primi aprobarea superiorului sau pentru a imparti Sfanta Euharistie enoriasilor, din al doilea potir la Sfanta Liturghie, in prezenta proetului sau, ori la obednita, acea slujba in care preotul lipseste. Chiar si asa, niciodata diaconul nu poate sfinti Sfintele Daruri de unul singur.
Diaconii pot avea diverse ranguri, stabilite de timpul trecut din momentul in care au fost hirotoniti.
Treptele diaconilor
Asa cum in cazul preotillor si episcopilor sunt diverse trepte bisericesti si in cazul diaconilor pot exista anumite ranguri administrative. Unui diacon in etate care slujeste in cadrul unei catedrale sau biserici mari i se poate acorda titlu de protodiacon. El va putea cere prioritate atunci cand slujeste alaturi de alti diaconi. Arhidiaconul este diaconul sef numit de catre un episcop, iar diaconul care este si monah va deveni erodiacon.
Biserica Ortodoxa Romana prevede ca titul de arhidiacon poate fi oferit de catre episcopul locului, atunci cand diaconul are in spate o activitate indelungata si deosebita. Acest rang vine insotit cu dreptul de a purta cruce pectorala.
Vesmintele diaconilor
In colectia de vesminte bisericesti sunt incluse stiharul, manecutele si orarul.
Stiharul este acel vesmant lung si amplu, care acopera tot trupul. El aminteste de acele vesminte stralucitoare in care au aparut ingerii in timpul Invierii, cat si in ziua Inaltarii la Cer a Domnului.
In vechime, stiharul era realizat dintr-un material alb, de unde si denumirea sa de alba. In prezent acesta se confectionaza de regula din material de culoare galbena sau rosie, semnificand sangele varsat de Iisus pe Crucea Golgotei, pentru ca noi sa ne mantuim.
Manecutele, denumite si rucavite, sunt un tip de mansete cu ajutorul carora se strang manecile stiharului. Astfel, ele au un rol practic, acela de a-i permite slujitorului sa isi indeplineasca indatoririle bisericesti, fara a fi stanjenit. Manecutele au la randul lor o insemnatate aparte, semnificand puterea cu care este invrednicit slujitorul si amintind de acele legaturi cu care a fost strans Iisus in timpul Patimilor Sale.
Manecutele sunt parte a vestimentatiei diaconilor, cat si a preotilor si episcopilor.
Orarul in vechime era o bucata de panza lunga si ingusta, purtata pe umarul stang de catre diaconi, deservind unui anume scop – acela de a sterge la gura pe cei care s-au impartasit.
Orarul intruchipeaza aripile ingerilor care roiesc fara oprire in jurul tronului ceresc, slujind Domnului. Din acest motiv, pe orarele diaconilor confectionate in trecut erau intiparite cuvintele: „Sfant, Sfant, Sfant”. Prin aceste vorbe ingerii il preaslavesc pe Dumnezeu.
Totodata, orarul este simbolul darulul cu care este investit diaconul, acela de se angaja in slujba lui Dumnezeu.
Este important ca diaconul sa constientizeze semnificatia simbolica a slujirii sale de fiecare data cand poarta sfintele vesminte, menite sa il acopere cu podoaba curatiei harului divin.