Astăzi vom discuta despre niște camioane, despre niște camioane pictate mai bine zis. Super eroi precum Batman sau Iron Man și-au făcut apariția pe aceste camioane și din start vă spun că mie mi se pare o idee foarte mișto, poate unică în România. Problema e că am citit prin comentarii și mi-am dat seama că unii români nu prea știu ce este aceea pasiune, cu nu pot înțelege nici conceptul de donație.
Aceste camioane au fost pictate din profitul companiei, omul a preferat să facă asta cu banii în loc să îi cheltuie pe alte lucruri personale. Nu a furat de la nimeni, nu a dat în cap, a folosit banii pe care i-a făcut cu firma lui de transport. Se pare că românii, o bună parte dintre ei s-au obișnuit cu gândul că singurul scop al omului în viață este acela de a face bani și sincer să fiu, este o mentalitate foarte greșită.
Iată că mai sunt și oameni care se bucură de viață, oameni care nu se gândesc mereu doar la bani, bani și iarăși bani. Și eu unul apreciez foarte mult asemenea ființe. În viață sunt lucruri mult mai importante decât banii. A, și mai scria cineva prin comentarii cum că mai bine ar da banii la șoferi decât să picteze camioanele. Sunt tare curios să știu de unde cunoaște acel individ că omul ar plăti puțin? Poate că dă și la șoferi, altfel nu ar avea o companie de succes cu care să facă bani. Fără șoferi buni, o firmă de transport e moartă. Sper să se schimbe curând mentalitatea în țara asta, altfel nu mai e de trăit.