Discutam zilele trecute cu un amic ce susținea faptul că magazinele online care vând produse naturiste sunt niște țepari, că aceste produse nu sunt ceea ce scrie pe etichetă, că nu există nimic naturist nicăieri în lume și alte aberații pe care momentan nu mi le mai amintesc. Și bine fac că nu mi le mai amintesc. E incredibil cum pot să fie unii români, cum pot să vorbească așa în necunoștință de cauză. Nu am înțeles niciodată genul ăsta de om, adică nu ai cumpărat niciodată nimic dar îți dai cu părerea și într-un sens mai mult decât negativ. Nu știu, unora le lipsește logica probabil.
Să aruncăm o privire peste câteva produse naturale de la Vegis.ro. Chiar sunt curios dacă mai crede cineva că mierea de Manuka sau uleiul de cocos extra virgin sunt niște păcăleli, puse la cale de niște români care nu doresc altceva decât să dea țeapă. Mintea românului se duce de multe ori prea departe și uneori încerc să înțeleg de unde vine acest tip de gândire. Da, în România din păcate s-a creat un trend al țepei. Puțini sunt cei care vin în față cu o afacere 100% cinstită dar nu trebuie să bagi pe toată lumea în aceeași oală și să spui că toți sunt țepari. O să constați ulterior că nu e chiar așa. Există și afaceri cinstite în special cele care se bazează pe produse naturale, produse care nu sunt nici măcar ambalate în România. Eu unul nu am crezut niciodată că produsele naturale sunt o hoție, din contră, chiar le recomand celor care doresc să adopte un stil de viață ceva mai sănătos.
Puteți încerca și voi aceste produse naturale pe vegis.ro, vă veți convinge pe propria piele că nu este nicio hoție la mijloc. Din păcate, așa sunt românii, așa s-au format în ultimii 30 de ani, cu mentalitatea asta că toată lumea fură, că toți sunt hoți. Din păcate e un mod de a gândi care ne pune destul de multe piedici în calea evoluției ca societate. Trebuie să fim mai open minded.