Internetul e plin de clipuri din trafic în care șoferii nu numai că se înjură ca la ușa cortului fiecare din mașina lui (ca și cum s-ar auzi ceva în cealaltă mașină), dar câte-o dată se mai iau și la bătaie. E ceva normal, trăim într-o țară bananieră, de lumea a 3-a, înrudită cu Papua Noua Guinee. Mai avem puțin și începem să vedem prin copaci oameni care vânează șobolani cu arcul.
Și cu claxonatul la fel. În România se claxonează mult și niciodată atunci când trebuie. Se claxonează drept „răzbunare” după ce un anumit individ ne-a jenant în trafic, se claxonează după femeile care circulă pe trotuar și așa mai departe. Suntem niște sălbatici, ce să mai, niște oameni care nu mai avem răbdare să înțelegem pe cel de lângă noi, niște oameni care ne urmărim interesul nostru și atât. Și în alte țări există aglomerație și străzi proaste dar oamenii mai au și raționament. Mai au raționament pentru că nu sunt limitați țin punct de vedere intelectual asemeni românilor, nu ascultă manele, nu se uită la Capatos și așa mai departe. Nu știu, eu unul simt că atunci când stai departe de mentalitate defectă nu te transformi asemenea românilor, nu capeți nesimțire crasă.
Primul lucru pe care-l face românul în momentul în care ceva nu merge bine sau în momentul în care are o problemă, este să înjure. La noi, înjurătura capătă valoare inestimabilă. Se folosește mai des decât bună ziua, și este ridicată la rang de rugăciune. Bine, bună ziua nu mai dă nimeni demult. A ieșit din obiceiul părinților de a educa pe cei mici să-i învețe să dea bună ziua.