L-am descoperit recent pe net pe Andy Popescu, un youtuber român mai mult decât interesant. Deși primele contacte ale mele cu clipurile lui nu au fost unele tocmai ok, părea genul de om care face clipuri cu mașini scumpe pe care nu le poate justifica, într-un final după ce am mai urmărit câteva materiale pe canalul lui mi-am dat seama că Andy e un personaj foarte ok și foarte interesant.
Omul a început afacerile în urmă cu mulți ani și a muncit foarte mult ca să ajungă să aibă ce are acum. Cele mai interesante clipuri de pe canalul lui, din punctul meu de vedere, nu sunt cele cu mașini, ci cele cu fabrica de BITCOIN. Omul a investit aproape 100.000 de euro într-o fabrică cu care produce monede virtuale. Foarte interesant și unic din punctul meu de vedere.
Ce-mi place și mai mult este faptul că omul deși are peste 20.000 de abonați, își face cumva timp și le răspunde tuturor. Mai rar așa youtuber și sincer să fiu, foarte bine face. Doar discutând cu oamenii poți afla exact ce vor, exact care este conținutul lor preferat. Doar așa, luând pulsul pieței, reușești să te orientezi către acel tip de conținut care place cel mai mult la public.
Din punctul meu de vedere, Andy Popescu va fi unul dintre cei mai mari YouTuberi din România pentru că tot ce face pe canal face din pasiune, nu e ahtiat după bani ca ceilalți. Nu face ciupeală cu Profitshare, nu umple clipurile de reclame și așa mai departe. Chiar sunt curios unde va ajunge, cât de departe va ajunge omul cu ceea ce face pentru că are avantajul sincerității și transparenței…
“Omul a început afacerile în urmă cu mulți ani și a muncit foarte mult ca să ajungă să aibă ce are acum. ”
Esti prost informat.
Omul asta nu a muncit nicio zi, a mostenit banii. Daca nu ma insel bunica-su a vandut niste terenuri – a zis el intr-un video, singurul pe care l-am urmarit.
Acum se posteaza ca o persoana plina de realizari si da sfaturi pe internet in conditiile in care el, personal, nu are niciun fel de realizari. Ba din contra, tinand cont ca a avut acces la bani si pleca de la un alt nivel fata de o persoana obisnuita care pleaca de la zero, e mai putin realizat decat oricine cu un venit bun facut pe propriile forte.