După cum știm, în SUA nu se comentează în fața poliției. Acolo nu cere nimeni ordinul de serviciul și certificatul de omologare a aparatului radar, nu se jignesc polițiștii, nu se trag de șireturi, nu se dă șpagă, etc. SUA este de departe una dintre cele mai civilizate țări din lume și oamenii pot avea încredere în sistemele lor clădite în decursul câtorva sute de ani.
Ca să fii împușcat în SUA în timpul unui control în trafic trebui să faci exact ce face un român clasic: să fii indisciplinat și să dai din clanță, să fii recalcitrant. Polițiștii americani nu știu de glumă și nu stau la discuții, ori te supui legii ori ajungi la pușcărie, sau mai rău, la 2M sub pământ. Ei au chiar o lege pentru cei care nu se supun controalelor, cum că împiedică ofițerul să-și facă treaba. Cu alte cuvinte, poliția la americani nu are timp de pălăvrăgeală și de insistențe cu toți proștii.
Dat fiind faptul că în SUA oricine poate să facă rost de o armă, poliția este mai mult decât atentă. Se merge la mașina oprită în trafic cu mâna pe armă întrucât internetul vuiește de clipuri în care ofițerii nu au apucat să zică nici măcar bună ziua că s-au trezit cu plumb în ei. Ca să fii împușcat în SUA trebuie să nu respecți ordinele polițistului, să nu-ți ții mâinile la vedere.
Am spus de multe ori că numărul românilor din SUA nu este unul foarte mare nu neapărat din pricina vizelor cât din pricina faptului că ar muri pe capete. Păi cum să se ducă românii acolo și să nu facă circ cu poliția? Românii nu se simt bine fără circ.