Nimeni nu ne-a făcut de râs în Europa mai mult decât țiganii. Un astfel de episod aveți și-n imaginile de mai jos, unde o tânără încearcă să escrocheze un vlogger ce culmea, cu asta e ocupă, respectiv cu identificarea țepelor din orașele turistice ale Europei. În momentul în care este descoperită, tipa începe să drăcuie și să strige viol, ca toate țigăncile prinse cu mâța-n sac de altfel.
Și, ce-i cel mai dureros e faptul că aceste specimene, aceste erori ale lumii civilizate au buletine de România. Din cauza lor, noi, cei care suntem cinstiți și tot ce vrem e un loc de muncă mai bine plătit ca-n țară, suntem priviți ca ultimii oameni. Nu știu unde Dumnezeului, în ce țară din lumea asta să mai tragem și noi speranță că nu dăm peste țigani români care să ne facă de rușine.
Românii sunt oameni cinstiți și muncitori. Păcat că au de furcă în străinătate din pricina acestei etnii care nu știu dacă s-a remarcat vreodată în istoria sa cu ceva pozitiv. Să văd și eu un business țigănesc, să văd și eu o grupare (nu infracțională) care face ceva pentru comunitatea în care se află.
Nimic. Pauză. Mă apucă greața când văd asemenea clipuri și-i aud cum vorbesc românește, pe bune. Or fi ți țigani care-și văd de treaba lor, dar majoritatea sunt niște oameni care nu au niciodată intenții bune. Nu știu, poate de la sărăcie te schimbi sau crești într-un mod mai puțin civilizat.
Încerc de multe ori să le caut circumstanțe atenuante și să mă pun în pielea lor și mereu realizez că există și o altă cale. O cale ce nu include însă mașini de sute de mii de euro cumpărate peste noapte sau palate sau kilograme de aur.