Mi-e scârbă să mai aud lideri politici, politicieni, conducători de instituții publice cum se screm prin declarații să lege câteva cuvinte. Mi-e scârbă să mai văd peste tot pe la TV conducători analfabeți, indiferent de natura lor. Nu înțeleg de ce pe cetățenii care se duc la vor nu-i interesează chestia asta, de ce nu-i interesează trecutul real al celor pe care-i ștampilează vioi odată la 4 ani?
Cum să te simți mulțumit de tine când în fruntea unei instituții publice se află un analfabet sau un semi-analfabet? Ăștia sunt oamenii care trebuie să aibă grijă de noi, oamenii care trebuie să ne reprezinte în țară și în lume?
Nu mulțumesc, mie mi-e scârbă de oameni care nu au făcut absolut nimic în viață, de oameni pe care nu-i recomandă nicio calitate pentru funcțiile ocupate la stat, de oameni care și-au cumpărat diplomele de doctorat și care acum ori fac legi în Parlament ori conduc țara în alt mod.
Mi-e scârbă că trebuie să împart aerul cu analfabeții în general, nu doar cu cei care ajung niște parveniți, nu doar de cei care au bafta să fie nepotul cuiva sau vărul cuiva.
Dar în fine, per total, cum sunt alegătorii așa și aleșii. Nu poate să existe un popor deștept condus de oameni proști, e imposibil. E clar că un popor de analfabeți și de oameni proști făcuți grămadă, va fi condus de niște politicieni analfabeți la rândul lor. E incredibil câtă prostie există în țara asta care din păcate, își merită soarta. Oameni buni, cum vă e mintea, așa și soarta. Cum votați sau nu votați, așa viitor o să vă construiți pentru voi și pentru familiile voastre.