Merită investiția în rafturi auto pentru scule?

rafturi auto pentru sculeSunt sigur că această nedumerire o au mulți meseriași. Există foarte mulți independenți în România care activează pe cont propriu sub forma unui PFA drept instalatori, tâmplari, electricieni, și care au investit după ceva timp de când au pornit mica afacere într-o mașină cu care să se deplaseze mai rapid la clienți. Ei bine, cu toții au constatat faptul că au nevoie de o soluție pentru a organiza mai bine sau pentru a securiza într-un fel sculele pe care le transportă în aceste vehicule comerciale. Astfel, a apărut inevitabila întrebare dacă merită investiția în rafturi pentru scule auto.

Există oameni precum cei de la storevan.ro care se pot ocupa rapid de asemenea lucrări, pot concepe și monta foarte rapid rafturi autoutilitare care să ajute la o foarte bună organizare a meseriașilor în teren. Există de fapt un singur contra argument în ceea ce privește rafturile auto, spațiul. Aceste rafturi vor diminua puțin capacitatea maximă de încărcare și într-un fel este logic să fie așa.  Acesta cred că este singurul inconvenient. În rest, există numai avantaje : o să fii mult mai bine organizat atunci când o să te duci la o intervenție și sculele tale vor fi mult mai bine securizate în timpul transportului. Cred că ultimul lucru pe care ți-l dorești este să dai într-o groapă, să-ți zboare bormașina de 700 de euro prin mașină și să se spargă. Fiind rafturi special proiectate pentru scule, acest lucru clar nu se va întâmpla. Din punctul meu de vedere merită investiția în rafturi auto.

Acum, fiecare meseriaș cunoaște necesitățile proprii. Sunt convins că cine a pățit-o cu sculele stricate din cauza transportului în condiții „claie peste grămadă” înțelege foarte bine acest fenomen. În plus, achiziția și montarea de asemenea dispozitive nu costă o avere. Și dacă chiar ai nevoie să transporți ceva mai voluminos și te încurcă rafturile, acestea pot fi demontate foarte simplu și rapid. Rămâne la aprecierea voastră dacă vreți sau nu să investiți în calitate, că practic aceste rafturi vă transformă involuntar în niște meseriași mai eficienți, mai de calitate.

Leave a Reply

Vrei sa publici advertoriale pe acest site? Apartine retelei CIOCAN G. ALEXANDRU PFA. Daca te intereseaza preturi sau care sunt celelalte bloguri din retea, lasa-mi un mesajAici