Skip to content

Blogul lui Andrei

Cu subiect si predicat

Menu
  • De prin lume adunate
  • Lumea lui Alex
  • Tehnologie
  • Contact
  • Diverse
  • Tehnologie
Menu
biserică

Despre donatul gunoaielor pentru biserică

Posted on November 2, 2017

Mi-a povestit ieri un amic un episod destul de interesant legat despre biserică și despre obiceiul enoriașilor de a dona toate gunoaiele pe care le au prin casă de zeci de ani și pe care nu le mai folosesc. Nobil gest am putea spune, însă în realitate o donație trebuie să fie și utilă.

Că dacă muți gunoiul din curtea ta în curtea bisericii, nu ai făcut pe nimeni fericit. Bine, te-ai făcut pe tine că ai mai eliberat din spațiu doar. Ei bine, amicul acesta al meu a primit de la popă o stație de amplificare primită cadou de la un enoriaș, o veritabilă donație. Trebuia testată și găsite boxe pentru ea. Toate bune și frumoase până am văzut-o și eu. Este vorba despre un amplificator 2 x 35W care are poate 30 sau chiar 40 de ani.

Când a venit momentul probei, evident că stația nu funcționa cum trebuie. Butoanele sunt blocate și este imposibilă „racordarea” microfoanelor. Băi fraților, eu înțeleg că oamenii vor să facă o faptă bună, dar nu așa. Dacă tot dai ceva la biserică, obiecte care să ajute la ținerea slujbei, de ce nu dai ceva care să și funcționeze? Nu vreți să știți ce chinuială a fost cu testarea acestei stații, testare în timpul căreia s-a ars și o boxă. Deci pagubă.

De ce să se chinuie niște oameni doar ca să testeze un gunoi? Țineți bă pentru voi troacele mai bătrâne ca istoria, pe care le-ați moștenit de la părinți și părinții de la bunici, și bunicii de la Burebista. Un pic de seriozitate se poate? Sau e prea mult? Donați lucruri care chiar sunt utile, nu chestii cu care cineva să-și piardă vremea de pomană doar pentru a testa.

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Contact/Publicitate

  • Contact

De retinut!!!

mafia

Arhiva

Categorii

  • De prin lume adunate (18)
  • Diverse (378)
  • Lumea lui Alex (826)
  • Rautacisme (68)
  • Tehnologie (28)
  • Uncategorized (4)

Recomand

Cricul.ro

Revista Presei

Blog de pescuit

Alex Ciocan

©2023 Blogul lui Andrei | Design: Newspaperly WordPress Theme