Secret Santa reprezintă un concept destul de interesant specific lunii decembrie prin străinătate. Practic, oamenii își fac niște cadouri dar fără să știe de la cine sunt. Se întâmplă pe la birouri dar și între prieteni se poate practica acest obicei. Se pot dărui căni, ceasuri de perete, cizme de Crăciun, diverse decorațiuni, lucruri simbolice. Dacă vrei să faci un cadou Secret Santa, dacă vrei să intri în acest joc occidental mai mult decât frumos și astfel poate să inspiri și pe alții, intră pe site-urile destinate cadourilor precum gidtforyou.ro și vezi ce găsești pe acolo interesant.
Există cadouri Secret Santa pentru bărbați, pentru femei, cadouri haioase Secret Santa cu care mai mult ca sigur veți reuși să mai destindeți atmosfera prin birouri. Un zâmbet larg pe chipul colegilor de muncă face cât un salariu primit în plus din partea șefului. Bine, poate că nu face dar voiam să scot în evidență faptul că micile gesturi pot să facă viața mai frumoasă celor din jur. Cred că cu toții ne-am dori să primim cadouri așa, simbolice, de la un Moș Crăciun secret (asta înseamnă în traducere, Secret Santa = Moș Crăciun secret). Ar fi destul de interesant să vezi în ochii colegilor bucurie și gândul inevitabil „De la cine o fi oare acest cadou?”.
Nu știu, mie unul Secret Santa mi se pare un concept foarte interesant și hazliu, specific sărbătorilor de iarnă. Este ceva nou pentru noi, românii, în străinătate se practică de ani buni. Cumpărați cadouri Secret Santa și vă asigur că vă veți distra de minune. Dacă sunteți la birou, va trebui să tocmiți un coleg să amestece cadourile între ele astfel încât nimeni să nu știe de la cine primește. O să fie interesant să vedeți la cine ajung cadourile voastre și ce părere au despre ele cei care le primesc.
Sunt curios dacă ați participat vreodată la un eveniment de genul Secret Santa. Dacă da, povestiți în secțiunea de comentarii cum a fost, cum vi s-apărut? Ar fi interesant să spuneți și ce anume ați primit, dacă se poate bineînțeles.