Dacă o să mergi pe stradă prin Drobeta Turnu Severin, o să vezi mașini de lux cumpărate second hand care costă peste 10 mii de euro. Da, în cel mai sărac oraș din România după Vaslui, în orașul în care rata șomajului a atins cote maxime, orașul în care toată lumea te plătește cu 1000 de lei net, indiferent de munca prestată. De unde au acești oameni bani? Nimeni nu știe.
Într-un oraș în care nimeni nu muncește nimic notabil astfel încât să apară posibilitatea unui business prosper. Poate de la părinți, care au vândut pământul și casele bunicilor de la țară, poate din străinătate (mai sunt tineri de-ăștia care au ca scop în viață, singur scop, o mașină cât mai bengoasă)… Nimeni nu știe de unde au bani acești tineri căci de muncit, nu se vede nicio muncă.
Apoi, să nu mai zică lumea că România este o țară săracă. Este o țară săracă pe foaie, la capitolul cifre. În realitate cred că avem mai multe mașini de lux pe străzi decât străinii. Sărac este statul care nu primește taxe și impozite de la acești tineri care fac bani într-un mod super dubios.
Eu tot aștept vremurile în care o instituție necoruptibilă a statului va veni și va pune o întrebare destul de simplă cetățenilor care se afișează cu asemenea pagode ale inutilității, cu asemenea mașini de lux: „De unde ați avut bani să cumpărați așa ceva…” Eh, când o să înceapă să se pună asemenea întrebări, țara asta o va lua și ea pe un făgaș normal și firesc…