Cei care sunteți șoferi, mai mult ca sigur ați auzit de Rombat. Este o marcă de baterii auto românească ce se luptă cot la cot cu mai marii industriei, Bosch, respectiv Varta. Reușește oare să se impună pe piață? Ei bine, da. Rombat face niște baterii bune în ultima vreme și am să vă explic în cele ce urmează de ce cred asta. Am avut pe mașină baterie Rombat și am fost destul de mulțumit. De fapt, am fost de-a dreptul surprins de cât de bine a ținut și nu-s genul care să laude aiurea.
Rombat – brandul care ține piept cu brio temutului Bosch și nemiloasei Varta
Povestea mea cu un acumulator auto Rombat începe undeva în urmă cu vreo 4 ani. Îmi cumpărasem un Scenic și trebuia să-l duc la ITP. Bineînțeles că-l cumpărasem cu o baterie de vară așa că am fost nevoit să schimb rapid acumulatorul și cum fusesem surprins un pic pe picior greșit, nu mai aveam bani. Astfel, mi-a împrumutat un prieten un Rombat. Bateria era foarte ok, era de 74 de amperi, exact pentru motoare diesel (motoarele diesel au nevoie de baterii mai mari).
Am fost la ITP, am mers apoi să cumpăt o Varta ca să am și eu baterie și să dau înapoi amicului bateria auto Rombat. Când ne-am văzut l-am întrebat pe om de unde are bateria și cât a dat pe ea. Mi-a spus că o avea de pe o mașină lovită, care stătuse vreun an aiurea în curte. Am zis WOW, dacă o baterie este folosită un an, apoi stă un an și ea încă funcționează ca nouă, cei de la Rombat chiar fac treabă bună. Mai mult ca sigur data viitoare (apucasem să cumpăr Varta) am să iau și eu ceva de la Rombat ca să testez, că oricum sunt mai ieftine decât celelalte baterii de renume cărora le ține piept destul de bine. Dacă mai pui la socoteală că ei oferă 3 ani garanție, nu doi, e chiar foarte ok zic.