S-a lansat ieri iPhone 8 sau X sau ceapa lui de telefon că în ultimii ani nu mai iese în evidență cu absolut nimic. S-au dus vremurile când iPhone 4 sau iPhone 5 făceau ravagii în materie de noutate. De când s-a dus domnul Jobs, parcă Apple nu a mai inovat atât de tare pe cât se așteaptă fanii și într-un fel e ceva normal. Bine, niciodată Apple nu a venit cu ceva absolut WOW din punctul meu de vedere (cum a venit Samsung cu acel display curbat de pe Galaxy S6 Edge), tot ce a făcut această companie a fost să perfecționeze niște tehnologii deja existente pe piață și să le îmbine într-un dispozitiv ce oferă o experiență de utilizare mult peste Android.
De la o vreme, nu mă mai impresionează nici lansările de iPhone nici cele de Galaxy S, ori altă marcă/model. Nu mai vine nimeni cu ceva absolut incredibil care să te facă să stai pe gânduri câteva ceasuri bune, să nu-ți vină să crezi că cineva a adus pe piață așa elemente. Totul pe piața smartphone s-a plafonat oarecum și nu înțeleg de ce. Parcă după eșecul cu Galaxy Note 7, nimeni nu prea mai dorește să împingă barierele, să le forțeze, etc. Nu puțini sunt cei care pot cădea în picioare precum mâța după un asemenea FAIL.
Probabil, în viitorul apropiat, când Samsung sau Apple vor veni cu ceva absolut revoluționar pe piață (bine, mai mult Samsung, Apple va copia anumite tehnologii și le va perfecționa doar, cam la asta se rezumă inovația lor) voi fi din nou interesat de asemenea evenimente. Până atunci, nu am motive să trăiesc cu sufletul la gură absolut nimic, știu că nu se va întâmpla nimic interesant.