Coboram înspre parc cu o plescavița în pungă și deja începeam să caut din priviri o bancă liberă. Atunci când dă căldura afară, nu prea mai găsești vreo bancă liberă prin parcuri. Lângă parc există o bancă – instituție financiară – care evident era închisă sâmbătă. La fereastra acestei bănci, stătea un paznic. Nu era nici tânăr, nici bătrân, era undeva la 40 de ani cel mai probabil și chestia asta mi-a dat de gândit. Cum să ai 40 de ani și să stai să păzești o ușă închisă? Mi se pare ceva deplasat.
Cred că ne-am obișnuit să căutăm joburi de-astea ușoare la care să nu avem nici un fel de responsabilitate, în cadrul cărora să nu avem încotro să evoluăm și care să fie bineînțeles plătite foarte prost pentru ca apoi să putem da vina pe guvernanți. Din cauza guvernului și a politicienilor care fură trăim noi prost, nu? Mă uitam la el și încercam să mă pun în locul lui. Sâmbătă seara tu să stai să te plimbi printr-o clădire goală. Ăsta să fie maximum de motivație în viață pentru unii? Jobul la care te duci și la care nu faci nimic toată ziua?
A, și bineînțeles că or să vină acum toți deștepții și or să spună ori că nu are unde să muncească în altă parte ori că e prea bătrân și nu-l mai angajează nimeni. Nu-i deloc așa. Omul care vrea să muncească găsește job și la 60 de ani și chiar cunosc asemenea cazuri. Dar repet, trebuie să vrei să-ți depășești condiția, să vrei mai mult de la tine și de la viață. Altfel, trece viața pe lângă tine și constați că nu ai făcut nimic. Bine, ai păzit niște uși închise și probabil ești mândru de asta.