În cele ce urmează vom discuta despre VIN dar nu despre boască așa cum mulți dintre voi ați crede (locuiesc în Mehedinți, județul numărul 2 după Vaslui la capitolul băutură pe cap de locuitor) ci despre seria de șasiu a unei mașini. Ea mai este numită VIN și pentru că sunt în căutarea unui autoturism second hand, am obiceiul să cer acest VIN celor care au de vânzare ceva ce mă interesează. Problema este că acest VIN pare să fie bau-baul de alungat clienții.
Cu alte cuvinte, orice întrebare ai avea despre mașinile vândute pe internet, ți se răspunde. Toți vânzătorii își laudă mașinile cum știu ei mai bine, toate mașinile sunt impecabile (cum ar putea să fie impecabilă o mașină care rulează pe străzile noastre de 20 de ani nu știu, dar în fine) însă în momentul în care ceri seria VIN, seria de la șasiu, nimeni nu te mai bagă în seamă. Din client devii un fel de paria și nu ți se mai răspunde la nici un mesaj.
De ce este importantă seria VIN
Ei bine, prin intermediul seriei VIN tu poți verifica istoricul mașinii, poți vedea dacă este fără accident așa cum spune cel care o vinde, poți vedea dacă are într-adevăr 225.000 de kilometri deși are 15 ani vechime. Foarte multe minciuni ies în evidență atunci când te apuci să cercetezi istoricul unei mașini pe baza VIN-ului. Din această cauză, cred că ai sub 5% șanse ca un vânzător să-ți ofere pe internet detalii despre această serie. Se feresc să fie prinși cu mâța-n sac… Cu alte cuvinte, totul până la VIN. Mie mi se pare o abordare penibilă. Nimeni nu este cinstit, toți vor o grămadă de bani, mii de euro pe niște cotețe, pe niște gunoaie de mașini ale căror istorice sunt ceva ce trebuie îngropat pe veci.