În ultimii ani au început să apară tot mai mulți transportatori de ocazie, oameni inconștienți care nu dețin nici un fel de autorizație, nici măcar firmă de transport cu licență, ce înghesuie 11 suflete în microbuze prost întreținute pe care le transportă astfel din România în Europa. Spre surprinderea mea, am observat că majoritatea călătorilor au o părere relativ bună despre această metodă întrucât ajung mai repede la destinație iar prețul unei călătorii este mai ieftin față de autocarul obișnuit.
Ei bine, în articolul ce urmează vom zdruncina din temelii ideea cum că acele călătorii sunt super ok și super benefice pentru voi și pentru siguranța voastră. Să vedem așadar câteva sfaturi generale legate de alegerea mijlocului de transport către Europa, sfaturi care înclină grav de tot balanța în favoarea autocarelor ce aparțin firmelor de transport AUTORIZATE.
Cum alegi modalitatea de transport pentru o călătorie sigură către Europa?
- Trebuie să folosești autocarul chiar dacă acea călătorie durează mai mult. Singurul motiv pentru care microbuzele neautorizate ajung la destinație mai rapid decât autocarele este faptul că șoferii nu respectă un program, nu se odihnesc, și încalcă deseori regulile de circulație. Dacă aparent nimeni nu este deranjat de această ciudățenie, gândiți-vă că oboseala la volan poate să fie FATALĂ. Păi câte accidente de microbuze cu „români care se întorceau de la muncă din Spania” nu au ajuns pe la Știrile de la ora 5? Fiți foarte atenți la acest aspect al șoferului odihnit și rațional. Pe autocar, nu veți vedea niciodată un singur șofer ca pe microbuz, însă veți ajunge mai târziu la destinație pentru că vor respecta limita de viteză impusă pentru asemenea vehicule.
- Trebuie să folosești autocarul chiar dacă biletul este mai scump. De ce biletele de autocar sunt mai scumpe? Păi haideți să facem un calcul logic? Pleacă cu cel puțin 2 șoferi (uneori și 3) care trebuie plătiți. Trebuie să achite taxe la stat, licențele de transport nu le primește oricine, mașinile trebuie întreținute. Nu veți vedea niciodată un autobuz Eurolines din care să curgă tablele, cum se întâmplă deseori cu microbuzele celor care fac asemenea transporturi prin Europa. Biletele de autocar sunt mai scumpe dar oferă mai multă siguranță și mai mult confort.
- Trebuie să folosești autocarul pentru că prețul biletelor începe să scadă. Dacă sunteți curioși să vedeți cam cât mai costă o călătorie până în Germania, jucați-vă un pic cu sistemul de rezervare pentru bilete de autocar de la Eurolines. O să observați că prețurile sunt mereu în scădere, și uneori nu cu mult mai mari față de prețurile cerute de acești căruțași cu microbuzele lor care au umplut olx-ul de anunțuri cu „transport persoane”. Există bilete de autocar ieftine la Eurolines și părerea mea este că ar trebui întotdeauna să mergeți către străinătate cu cei capabili să ofere siguranță.
Acestea sunt cele mai importante 3 motive pentru care cred că ar trebui să alegi întotdeauna călătoria cu autocarul prin intermediul unei firme de renume, cu experiență pe piața de transport persoane, precum Eurolines. Siguranța, viața are prioritate.