Am tot auzit vehiculându-se zilele acestea că toate troacele înscrise pe bulgari vor fi înscrise pe România din moment ce nu mai există Timbrul de Mediu și aș vrea să fac câteva precizări legate de acest aspect. Eu unul nu cred că vor fi foarte multe mașinile de Bulgaria care vor trece pe România și am un motiv destul de întemeiat să cred treaba asta.
Motivul pentru care mașinile înmatriculate pe Bulgaria, vor rămâne în continuare pe Bulgaria
Pentru ca o mașină să poată fi înscrisă în circulație în România, trebuie să aibă următoarele acte: carte, talon, dovadă de achiziție (contract de vânzare cumpărare). Mașinile de Bulgaria au fost de-a lungul anilor subiect de „combinație” și evident că nu s-au mai făcut acte între cei care și le-au vândut. În momentul în care ești oprit de poliție ți se cere doar certificat, ITP și asigurare, nu și PROCURĂ. Ei bine, pentru că acest ultim document nu a mai fost cerut de nimeni, cei care au început combinația cu mașini de Bulgaria nu au mai făcut și schimb de procuri așa că nu mai au cu ce dovedi că acea mașină le aparține. De fapt, mașina pe Bulgaria nu aparține celui care o conduce, ci unui bulgar sau unei firme care o ia asupra sa în Bulgaria. Apoi, se face producă între bulgar și cel care o „înmatriculează” prin care primește dreptul să vândă acea mașină.
Ei bine, pentru că mașinile de Bulgaria nu mai au demult procuri atunci când trec de primul proprietar, nici nu se vor putea înscrie pe România. Așadar, nici un asalt de mașini înmatriculate în Bulgaria nu va avea loc în România.