Eu mă miram ca prostul de ce au înflorit site-urile de combinații în țara asta și când colo, chiar la televizor te îndeamnă să faci combinații. Cam așa sună ultima reclamă a celor de la McDonalds. Băi frate, ați luat-o cu toții razna? Chiar toată lumea trebuie să facă combinații? Sau e musai să ne călim în „meseria” asta de combinator chiar și copiii pe care îi ducem la McDonalds?
E drept, cei care au făcut reclama cu pricina au făcut-o într-un mod destul de simpatic, sunt sigur că nu au avut nici pe departe în plan să transforme societatea românească într-una de combinatori dar într-un final acolo se va ajunge dacă peste tot apare cuvântul combinații, dacă peste tot ideea asta de a schimba, de a combina, de a face oarecare bișniță.
Că toată lumea se întreabă de ce în străinătate nu sunt atât de dezvoltate platformele astea de vânzare a obiectelor second hand. Păi în străinătate lumea nu are timp și nici chef de combinații. Doar în România oamenii au această preocupare pentru că nu au suficienți bani cât să-și permită lucruri noi. Bine, unii sunt și fuduli și preferă să cumpere un iPhone de 2000 de lei second hand decât să cumpere un alt telefon nou de 2000 de lei. Atât timp cât fudulia va conduce România, oamenii nu se vor schimba. Ei or să vrea să schimbe obiecte însă, să combine, să trăiască așa la limita subzistenței fără o perspectivă concretă asupra vieții. Majoritatea combinatorilor din România, cei care își fac veacul pe site-urile de combinații, sunt genul de oameni care nu ar tresării de plăcere să se trezească la 7 AM și să se ducă la muncă 6 zile pe săptămână…