Am fost plăcut impresionat de cei de la Casa Share, aceștia au fost în stare să renoveze casa unui bătrân pe nume Mihai și să-i transforme astfel viața dintr-un chin, într-un loc mai bun.
Am mare admirație pentru oamenii care luptă să creeze confort și bucurie pentru cei greu încercați de viață așa că articolul de mai jos îl dedic celor de la Casa Share. Nu am mai auzit de ei până acum, dar faptul că se implică în asemenea cauze este suficient cât să-mi stârnească interesul.
În cele ce urmează am să postez niște fotografii din proiectul moșului Mihai, proiect în urma căruia au renovat casa acestuia și au reușit să-l facă un pic mai bine pe acest bătrân greu încercat de soartă. Enjoy și dacă vreți, puteți face și o donație în contul celor de la Casa Share, am văzut pe Facebook că au și ceva buton de DONATE parcă. Așadar, așa se ajută un om: ieftin, dar trebuie să vrei.