Am participat și eu la concursuri pentru bloggeri în momentul în care mi-am făcut primul site și pot spune că există cazuri în care merită să participi, există cazuri în care nu este rentabil să te implici. În momentul în care spui concurs pentru bloggeri, automat trebuie să realizezi că toți cei care se vor înscrie o fac pentru că doresc să câștige, așa că trebuie să fii conștient că vei avea concurență dacă alegi acest drum. Poți să faci bani destul de frumoși din concursuri dar sunt cazuri în care vei constata că aceste evenimente online sunt doar o mare pierdere de vreme, un efort în zadar.
Când merită să te înscrii la concursuri pentru bloggeri și când nu?
Merită să te înscrii în momentul în care ești sigur de faptul că cel care organizează acel concurs este un om corect. Sunt destul de multe voci prin blogosferă care spun despre concursurile X și Y că sunt aranjate, așa că fii atent la ce se vorbește și cercetează înainte să te implici CINE este cel din spatele concursului. Este foarte importantă această documentare dacă este vorba de cineva nou.
De asemenea, merită să te înscrii în momentul în care constați că nu există foarte multă concurență. Să vă spun ce făceam eu… Eu nu participam la toate concursurile, participam destul de rar și culmea câștigam. De ce? Păi pentru că mă băgam în concursurile în care existau maxim 10 participanți. Cu cât există mai puțină lume care participă, cu atât vei avea mai multe șanse de câștig.
Nu m-am băgat în concursuri de genul Super Blog și nici vouă nu vă recomand pentru că nu au un juriu fix. Juriul este altul de la probă la probă și vă dezavantajează acest lucru, nu știți cum să scrieți articolele, stilul se schimbă de la probă la probă iar cei vechi, cei care au mai concurat, or să vă ia fața cu niște articole mai slabe dar care sunt pe aceeași lungime de undă cu jurații.