Atunci când vine vorba despre călătorii în siguranță în toată Europa, lucrurile se precipită pentru că pe piața transporturilor din România au intrat fel de fel de dubioși cu microbuze înscrise pe Bulgaria, care încearcă să ciupească de ici de colo câte un client, promovând de asemenea niște prețuri mult mai mici. Dar oare sunt sigure acele microbuze sau nu prea? Ei bine, despre acest lucru vom discuta în cele ce urmează, mai bine zis despre cum îți poți asigura călătorii în siguranță în toată Europa.
În primul rând trebuie să înțelegem că în domeniul transporturilor, prețul contează foarte mult. El este cel care dictează atât nivelul de confort cât și cel de siguranță. Nu vreau să iau în calcul prețurile pe care le cer acei dubioși cu microbuzele lor de pe vremea Dacilor. Eu unul nu aș accepta niciodată să merg cu 80 de euro cu un microbuz în loc să dau 100 la un autocar bine dotat.
În al doilea rând, trebuie să luăm în calcul profesionalismul șoferilor. Acest profesionalism este cel care dictează într-un fel siguranța rutieră și dacă stau să mă gândesc mai bine, cei care conduc microbuze nu au nici o calificare în acest domeniu. Din contră, profită la maxim de faptul că pot face transport de persoane cu mașini de maxim 8+1 și vă dați seama… Așa numai cine nu vrea nu cară.
În al treilea rând, să luăm spre exemplu o rută Suceava – Madrid. Pentru o asemenea cursă, un autocar pleacă cu 3-4 șoferi la bord întrucât discutăm despre o distanță colosală, de peste 3000 de kilometri. Dacă mai pui și întoarcerea încă 3000, sunt 6000 de kilometri. Un microbuz pleacă cu un singur șofer. Imaginați-vă și voi cât de periculos este ca un om să facă muncă de 4 cu alți 8 înăuntru.
Dacă vrei să ai parte de o călătorie sigură trebuie să respecți cele 3 idei de mai sus. Adică să călătorești numai cu autocarul unei firme serioase, pe scurt. Nu ai ce să cauți în mașinile unor oameni dubioși. Siguranța pe străzile din România este deja sport extrem, așa că nu ai nevoie de transportatori dubioși. Știu că poate pentru unii prețul mic poate să fie tentant, dar e mai bine să te gândești la sănătatea ta, nu la bani. Nu are rost să îți pui bazele în niște inconștienți.
Sper ca în următorii ani să se mai reglementeze oarecum aceste transporturi de persoane în microbuze de 8+1 pentru că până la urmă, siguranța este cea mai importantă. Vă dați seama că nici măcar nu au loc pentru un al doilea șofer înăuntru, ce să mai zic de 3 sau chiar mai mulți?