Eu unul de fiecare dată când ajut pe cineva, o fac pentru că ador să văd acea persoană cum zâmbește și cum e fericită. Mă simt bine când știu că se simte așa din cauza mea. Eu cu asta mă hrănesc, cu bucuria din ochii celui ajutat și partea proastă este că NU SUNT BOGAT.
Chestia asta mi-a dat de gândit pentru că dacă eu care sunt sărac pot face lumea un loc mai bun cu puținul meu, oare ce s-ar întâmpla dacă și cei bogați ar ajuta le fel de mult? Vă dați seama câtă diferență ar face un om bogat în toată această ecuație?
Evident, cei care au bani sunt foarte zgârciți. Pe unii pot să-i înțeleg, pe alții nu. Pot să-i înțeleg pe cei care donează bani apoi au o urmă de regret, foarte mică, uneori și eu simt asta pentru că una e să furi niște bani și alta e să muncești pentru ei să-ți sară capacele.
Atunci când muncești pentru banul tău și-l dai cuiva care are mai mare nevoie de el, indiscutabil ai un mic regret dar pe parcurs, gândurile se echilibrează și apare acel sentiment de împlinire și de bucurie. Știi că cineva a rezolvat o problemă din cauza ta și tu ești vinovatul principal.
În schimb, nu pot să înțeleg pe cei care au prea mult, nu au muncit pentru acei bani și nici nu vor să dea mai departe la cei care au nevoie de ajutor. Acești oameni sunt un cancer din punctul meu de vedere, au o lăcomie ieșită din comun. După ce că fură, sunt și zgârciți…
Dacă oamenii s-ar hrăni cu bucuria celui ajutat, nu cu foamea de bani, lumea ar fi un loc mai bun.