De fiecare dată când joacă echipa României și ia bătaie, internetul se umple cu articole și cu postări cum că cineva ne-a furat, cum că cineva a avut interes ca noi să avem parte de un eșec, cum a fost și chestia cu golul primit de echipa României de fotbal în meciul de deschidere al Euro 2016 împotriva Franței. Ba că a fost fault la portar, ba că a fost offside la nu știu ce altă fază și așa mai departe.
Băi fraților, voi nu înțelegeți că dacă arătăm cu degetul nu se întâmplă nimic? Ce rost are să despici firul în 4 din moment ce victoria nu a depins de arbitraj? De ce nu a dat România vreo 5 goluri Franței, să vezi atunci că nu mai conta că i-a dat nu știu cine peste mână lui Tătărușanu. Dăm mereu vina pe cei din jur și uităm de fapt că echipa de fotbal a României e slabă, slabă rău.
Hagi a fost primul care a intuit dezastrul de la naționala de fotbal încă din 1998, când în timpul unei conferințe de fotbal a afirmat în stilu-i specific:
„Fotbalul românesc se duce. Gata. În 2-3 ani zero…”
Când o să încetăm să mai arătăm cu degetul și să căutăm scuze pentru prestațiile proaste, poate atunci o să câștigăm, o să avem o mentalitate sănătoasă care ne va ajuta. Până atunci, să continuăm teoria conspirației pe net, Facebook și eventual să pierdem vremea aiurea cu găsirea explicațiilor de ce nu am putut mai mult într-un meci de fotbal, explicații care întotdeauna au în prim plan pe ceilalți, ei sunt de vină, nu noi. Noi suntem foarte buni dar mereu ne fură cineva la fotbal…