Am tot auzit în ultima vreme despre circul cu Panama, cu țările astea destul de îndepărtate prin care românii ce fură banii statului deschid conturi. Ei bine, iată că nici prin Panama nu poți să mai ascunzi banii furați și mă gândesc acum în prostia mea, că sunt prost de fel, de ce dracului te-ai chinui o viață întreagă să furi niște milioane de euro dacă într-un final sunt șanse să rămâi în curul gol, fără nici un leu? Ce mentalitate de rahat avem și noi.
Adică e mai simplu și mai ok să ne dedicăm viețile noastre scurte hoției, furtului, riscului ca la 40 de ani să ne trezim și fără izmene, de cât să învățăm o meserie, să facem un ban cinstit, mai puțin la număr ce-i drept, dar pe care nu ți-l poate lua nimeni. De ce să stai cu stres o viață întreagă? De ce să te temi mereu, 24/24 că poliția sau DNA sau cine știe ce altă instituție poate să te lase fără „avere” în doar câteva zile, și pe deasupra mai intri și la pușcărie pentru furt.
Cum vine asta mă cu pușcăria pentru bani? Numai proștii fac pușcărie pentru bani dacă e să mă întrebați pe mine. Nu am înțeles niciodată ideea asta de a-ți dedica viața unui scop nesigur. Eu merg pe ideea că orice naș își are nașul și că nu există furtul perfect, mereu rămân urme, mereu apare cineva mai inteligent ca tine care poate să pună cap la cap niște indicii ca un veritabil Sherlock Holmes și să te bage la pușcărie când te aștepți mai puțin.
Mi se pare o tâmpenie asta cu furatul banului public și ascunsul lui prin Panama sau altă țară ce permite asemenea obiceiuri. Treziți-vă bă și mergeți la muncă, nu la furat…