Eu unul întotdeauna am apreciat acțiunile caritabile și la foarte multe dintre cele care mi-au plăcut m-am și implicat și nu cu sume tocmai mici. Măi fraților, am observat însă că există un model parcă preluat de toată lumea, de a strânge monede, kilograme, tone, zeci de tone de monede. Adică, bun, pricep ideea, că toată lumea are la el ceva mărunțiș la care e dispus să renunțe, că ăștia suntem, oameni destul de mărunți din punct de vedere financiar, însă nu e oare ineficient?
De ce să strângi monede când poți să strângi bancnote? Monedele sunt greu de manipulat, greu de transportat, greu de manageriat și de numărat. Să nu mai pun la socoteală faptul că banca ce-i va avea de primit nu o să se bucure cine știe ce. Compar și eu o bancnotă de 10 lei de exemplu pe care o donează o persoană cu 10 lei în fise de 10 bani, 50 de bani… Păi e un pumn de bani frate, poate și mai mult. E o idee foarte ineficientă care poate vrea să iasă doar din tipare, să creeze buzz.
Că na, una e să vezi acolo o simplă acțiune caritabilă și altceva este să vezi un munte de fise care atrage privirea instant, borcane cu fise, pușculițe spărgându-se… Nu-mi place ideea de a crea imagine în jurul unui eveniment caritabil, nu știu de ce. În România acțiunile caritabile mereu sunt folosite de X și de Y din păcate. Eu unul nu doresc să văd cum unii ies în față cu niște proiecte care de fapt rămân în plan secundar chiar și în timpul desfășurării lor.