Cred că toată lumea și-a pus măcar o dată această întrebare. De ce există manelele? Ei bine, se spune că într-o societate în care predomină incultura, apar fel de fel de culturi care propovăduiesc prostia și lipsa de inteligență. Așa s-a întâmplat și cu manelele. După anii 1990, când toată România a trecut de la comunism la o libertate pe care fiecare a înțeles-o după cum l-a dus capul, Nicolae Guță a făcut pasul de la muzica populară către manele. De ce? Păi pentru că a observat că prind fenomenal de bine la masele și așa destul de limitate intelectual.
După ce Nicolae Guță a făcut saltul de la muzică populară la manele, au urmat alții și alții. A apărut în peisaj și Adrian Copilul Minune, a apărut și Vali Vijelie. A urmat apoi să iasă la rampă Sorin Copilul de Aur și Denisa, prima femeie care o ardea pe manele ceva mai interesant, după nemuritoarea Carmen Șerban. De-o dată, a fost creat acest curent muzical și o adevărată industrie în jurul lui. Manelele au prins foarte bine la un popor incult din cauza asemănării foarte mari cu muzica populară.
Practic, și pentru manele și pentru muzica populară se folosesc aceleași instrumente, uneori ritmurile sunt aceleași, + cele orientale. Propovăduirea „valorii” , a „dușmanilor” au dus acest gen muzical într-un colț destul de gri, mai ales că majoritatea celor care cântă așa ceva sunt rromi analfabeți. Până prin anii 2002, manele erau suportabile după părerea mea. Nu cred că deranjau pe nimeni. După anii 2002, o dată cu intrarea în scenă a noii generații de maneliști precum Dani Mocanu – contemporan, manelele s-au transformat într-o mizerie cu care eu unul, nu aș putea să mă identific niciodată.