Foarte multă lume vorbește despre vremea lui Ceaușescu. Bineînțeles, majoritatea sunt niște copii care s-au născut după Revoluție și care habar nu au ce și cum. Vorbesc din auzite de la ce povesteau părinții cel mai probabil, că de citit e clar că nu îi pasionează din moment ce 70% dintre aceștia pică examenul de bacalaureat în fiecare an cu note penibile de genul 2, 3, etc…
Cu toate acestea, cred că putem să strângem la olaltă câteva mituri destul de ciudate ale epocii ceaușiste. De fapt, sunt adevărate paradoxuri care nu pot să fie explicate cu una cu două. Probabil, cei care ai trăit atunci ar putea să găsească explicații pentru una sau două dintre ele. Haideți așadar să trecem în revistă cele mai importante și renumite mituri de pe vremea lui Ceaușescu.
4 mituri de pe vremea lui Ceaușescu
- Deși toată lumea avea de muncă, nimeni nu muncea. Cred că aceasta este de departe cel mai renumit mit. Pe vremea lui Ceaușescu se trăgea mâța de coadă la greu, obicei perpetuat și în ziua de azi din păcate.
- Deși nimeni nu muncea, planul era mereu făcut în proporție de 100%. Atunci erau planuri care trebuiau făcute, norme. Pur și simplu se mințea grav în acele planuri iar conform cifrelor, România era cea mai productivă țară din Europa. Practic, nu era nici pe departe așa.
- Planul se făcea 100% și peste dar în magazine nu găseai nimic de cumpăra Chiar dacă nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate. Nu cred că poate cineva să spună că a murit de foame pe vremea lui Ceaușescu. Fiecare se descurca cum putea.
- Deși toată lumea fura, nu lipsea niciodată nimic. Nu cred că poate cineva să nege faptul că nu se fura pe vremea lui Ceaușescu. Era singura metodă să mai faci rost de câte ceva ce nu găseai prin magazine.