Eu nu mai înțeleg ce se întâmplă în țara asta. Am fost și am depus un braț de declarații la ANAF la început de an, prin luna lui ianuarie. În urma acelor declarații trebuia să îmi vină Decizia de Impunere pe 2016 și regularizarea veniturilor pe 2015. Ei bine, m-am pomenit zilele trecute cu Decizia de Impunere în care nu se regăsesc sumele trecute de mine în declarație. Chiar nu pot să îmi imaginez de unde au scos oamenii acele sume. O să mă lămuresc probabil când o să mă duc să plătesc.
Regularizarea nici vorbă, nu a venit și nici nu știu când și dacă o să vină. Cine știe cu ce tâmpenie scoasă din burtă am să mă trezesc și pe acolo. Eu nu mai am încredere în oamenii ăștia care ar trebui cică să țină finanțele țării. Nu cred că sunt singurul în această situație, și sincer să fiu nici nu mă interesează prea tare atâta timp cât eu am toate declarațiile în regulă, înregistrate la timp. Cât îmi vine de plată, atâta le dau cu condiția să greșească în favoarea mea. I don’t give a shit..
Stai așa și te gândești dacă are rost să te strofoci să fii cu toate în ordine. Când primești asemenea plicuri cu niște cifre care habar nu ai de unde sunt, ce poți să mai crezi? Își vezi de treabă și începi din ce în ce mai serios să dai click pe reclamele care promovează deschiderea de firme prin Hong Kong, Irlanda, Singapore și așa mai departe. Interesul tău este să îți faci treaba cu cât mai puțină birocrație și bătaie de cap atâta timp cât faci o muncă cinstită.