Nu știu ce simte altul, însă pot să fac o mică paranteză să povestesc ceea ce simt eu. Simt destul de multă indignare și frustrare. Nu pentru că ei sunt mai tineri ca mine și au mașini scumpe, ci pentru că nu au muncit pentru ele. Nici ei nici părinții, în proporție de peste 90% din cazuri.
Evident, există și acele cazuri în care oamenii sunt cinstiți și părinții au făcut banii așa cum trebuie, cu investiții, carte, etc, dar foarte puțini la număr. În România oamenii care muncesc cinstit nu simt nevoia să se etaleze, doar hoții nenorociți care o viață întreagă au fost săraci lipiți iar acum, au furat destul cât să își poată cumpăra lucrurile la care s-au uitat întotdeauna cu jind.
Mă gândesc de multe ori la sistemul putred care a permis îmbogățirea unor analfabeți, unor maneliști, unor oameni care efectiv nu au nici o calificare, nici o meserie, nu au fost în stare nici măcar sa ia bacul sau să facă o facultate, chiar și pentru diplomă nu neapărat să profeseze ceva.
Acesta este motivul pentru care tinerii de 18 – 20 de ani ajung să aibă mașini pe care eu unul, care știu să fac mult mai multe lucruri de cât ei, care știu să vorbesc, care sunt inteligent, nu mi le permit prin muncă cinstită. Tot aștept vremea în care o să înceapă persecuția asta a celor care nu își pot justifica averile. Să vină ziua în care vei fi oprit pe stradă de poliție, tu, puțoi de 19 ani care n-ai fost în stare să iei bacul dar ai mașină de 25,000 de euro, și vei fi întrebat cu ce bani a fost cumpărată…
Cei care nu vor putea răspunde, să intre la pușcărie vreo 5 ani doar…