Cu totii am vazut pe la TV cazuri de familii foarte sarace care au cate 7 – 8 copii, uneori si peste 10. Si stau si traiesc la limita subzistentei din alocatiile celor mici in cocioaba lor improvizata, in cine stie ce grajdi. De multe ori am impresia ca oamenii isi propun sa faca copii pentru a scapa de munca, cu alte cuvinte sa traiasca din alocatiile acestora, insa am vazut unele exemple care ma fac sa ma razgandesc. Deci sunt atat de inapoiati, incat nu pot sa cred ca ar putea vreodata sa nascoceasca un plan, orice plan.
Practic oamenii se fut pana pica din picioare fara sa ia in calcul psoibilitatea ca or sa aduca pe lume niste copii destul de chinuiti. Ei nu se vor bucura de copilarie pentru ca o copilarie in care parintii nu au bani nici macar de scoala, nu e o copilarie fericita si cei mici merita sa fie fericiti, nu sa se chinuie. Educatia sexuala are un rol foarte important, cot la cot cu educatia din scoala si cei 7 ani de-acasa. Poate ca unii s-au obisnuit sa traiasca de pe o zi pe alta, dar asta nu trebuie sa se schimbe oare?
E clar ca mama care are 10 copii de crescut nu se mai poate duce la munca niciodata. Copiii nu se fac toti odata ca sa aibe aceeasi varsta si odata trecuti de 12 -13 ani, sa se poata intretine singuri. Nu, cel mic are 1 an si cel mare 10, cam unul pe an au turnat, ca matrita de la Imprimeria Nationala. Din punctul meu de vedere aceste cazuri ar trebui mediatizate la capitolul prostie, nu ajutor social. E usor sa stai cu mana intinsa cand esti prost si greu sa iti pui mintea la contributie.