Astazi am chef sa filozofez. Ma gandeam asa in prostia mea fara margini, de ce sunt lacomi oamenii. De ce unii au impresia ca stand pe un munte de bani vor fi mai egali de cat altii in soceietate? Pai raspunsul e cat se poate de simplu: societatea marginalizeaza saracii, nu ii baga in seama si nu le da posibilitatea de a reusi in viata. Lacomia aduce dupa sine bunastare si decaderea in ochii celor saraci de-o potriva. Dar merita oare aceasta lacomie un sacrificiu pe care nici macar nu-l simti? E logic ca oamenii lacomi sunt nesimtiti, nu dau doi lei pe parerile celor din jur si de cele mai multe ori subestimeaza pe toata lumea, oamenii lacomi sunt ignoranti, sunt aroganti si nepasatori.
Cel mai bine am observat lacomia la mine la serviciu. Atunci cand vinzi o solutie ieftina pe post de carburant, e clar ca o sa ai de-aface cu ambele categorii sociale: cei saraci si cei lacomi. De cele mai multe ori am observat faptul ca oamenii saraci sunt marinimosi, sunt cu dare de mana si sunt intelegatori. In schimb, bogatii lacomi ce isi pun gpl pe BMW X5 asteapta sa le dai si 10 bani rest daca e sa ramana de la alimentare. Lacomii se uita sa ia si ultimul cent de pe tine si acesta este succesul lor in viata: “Foaie verde de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai”…
Dar ce face un lacom daca se afla pe acelasi pat de spital cu un om sarac lipit pamantului, suferind de aceeasi boala incurabila amandoi? Cu ce te ajuta banii si lacomia in acest moment? Cu ce te vor ajuta banii cand vei sta la 3 metri sub pamant alaturi de alti oameni saraci, bogati, trecuti…? Lacomia e o boala, e o boala psihica aparuta intr-o societate meschina si rea, cladita pe ideea de imbogatire rapida pe seama celor sarmani. Eu unul asa simt lucrurile si e posibil sa ma insel. De-asta ii zice blog personal, nu? Ca sa scriu ce simt ca se intampla cu lucrurile din jur pe care le percep eu. Sper sa scapam de lacomia asta prosteasca din jur odata pentru totdeauna si asta cat de curand. Sa avem si noi o societate formata din oameni cumsecade si marinimosi. Vise, nu?